Premierul Victor Ponta a declarat, după întâlnirea avută la Palatul Cotroceni cu președintele Traian Băsescu, că nu este naiv să se „aștepte la o coabitare” cu acesta.
„Eu nu voi căuta un nou conflict constituțional, nu știu ce va face președintele sau ce-i vor cere domnul Blaga, Ungureanu. Nu sunt naiv să mă aștept la o coabitare. Eu nu caut conflict, dar nu voi sta pasiv dacă se vor relua atacurile asupra guvernului. Sunt prudent și pregătit”, a descris la Antena3 premierul relația cu președintele.
Primul-ministru a adăugat că dacă Traian Băsescu nu se va implica în campanie, USL va forma Guvernul după 9 decembrie. Victor Ponta a lăsat de înțeles că oficialii europeni nu vor sprijini o nouă criză politică în România. „Mă bazez pe toate lucrurile pe care le știu și nu le pot spune la televizor. România are nevoie rapid de Guvern, buget, eu cred că în fața unei majorități absolute a USL președintele va recunoaște acest lucru”, a precizat premierul.
Potrivit acestuia, el și Crin Antonescu să află mereu în gardă.
„Dacă intră în campanie pentru PDL este și mai bine pentru USL. Cei 7.4 milioane își vor aduce aminte că au votat ceva și a ieșit altceva”, a adăugat Ponta.
Citește și Ponta afirmă că, instituțional, nu are o opinie diferită de a lui Băsescu în privința lui Diaconu
Citește și Ponta: Premierul trebuie desemnat conform votului, sunt convins că nimeni nu își asumă o nouă criză
Citește și Sebastian Lăzăroiu, la GÂNDUL LIVE: „Nu-l văd pe Victor Ponta premier după alegeri”. Varianta consilierului prezidențial pentru șefia guvernului: Mircea Geoană ar fi mai bun